← Înapoi la Psalmii
📖

Psalmii

Capitolul 107

14 versete

1

Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea; cânta-voi şi voi lăuda întru inima mea.

2

Deşteaptă-te, slava mea! Deşteaptă-te, psaltire şi alăută! Deştepta-mă-voi dimineaţa.

3

Lăuda-Te-voi între popoare, Doamne, cânta-voi Ție între neamuri,

4

Că mai mare decât cerurile este mila Ta şi până la nori adevărul Tău.

5

Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pământul slava Ta, ca să se izbăvească cei plăcuţi ai Tăi.

6

Mântuieşte-mă cu dreapta Ta şi mă auzi. Dumnezeu a grăit în locul cel sfânt al Lui:

7

«Înălţa-Mă-voi şi voi împărţi Sichemul şi Valea Sucot o voi măsura.

8

Al Meu este Galaad şi al Meu este Manase şi Efraim sprijinul capului Meu,

9

Iuda, legiuitorul Meu; Moab, vas al spălării Mele;

10

Spre Idumeea voi arunca încălţămintea Mea. Mie cei de alt neam Mi s-au supus».

11

Cine mă va duce la cetatea întărită? Cine mă va povăţui până în Idumeea?

12

Oare, nu Tu, Dumnezeule, Cel ce ne-ai lepădat pe noi? Oare, nu vei ieşi, Dumnezeule, cu oştirile noastre?

13

Dă-ne nouă ajutor, ca să ieşim din necaz, că deşartă este izbăvirea cea de la oameni.

14

Cu Dumnezeu vom birui şi El va nimici pe vrăjmaşii noştri.

📖 Psalmii 107:14
Textul este conform versiunii Bibliei aprobate de Biserica Ortodoxă Română