1
Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne! Doamne, auzi glasul meu!
2
Fie urechile Tale cu luare-aminte la glasul rugăciunii mele.
3
De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi?
4
Că la Tine este milostivirea.
5
Pentru numele Tău, Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu spre cuvântul Tău,
6
Nădăjduit-a sufletul meu în Domnul, din straja dimineţii până în noapte. Din straja dimineţii să nădăjduiască Israel spre Domnul.
7
Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El
8
Şi El va izbăvi pe Israel din toate fărădelegile lui.