← Înapoi la Psalmii
📖

Psalmii

Capitolul 141

7 versete

1

Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.

2

Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune.

3

Când lipsea dintru mine duhul meu, Tu ai cunoscut cărările mele. În calea aceasta în care am umblat, ascuns-au cursă mie.

4

Luat-am seama de-a dreapta şi am privit şi nu era cine să mă cunoască. Pierit-a fuga de la mine şi nu este cel ce caută sufletul meu.

5

Strigat-am către Tine, Doamne, zis-am: «Tu eşti nădejdea mea, partea mea eşti în pământul celor vii».

6

Ia aminte la rugăciunea mea, că m-am smerit foarte. Izbăveşte-mă de cei ce mă prigonesc, că s-au întărit mai mult decât mine.

7

Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude numele Tău, Doamne. Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie.

📖 Psalmii 141:7
Textul este conform versiunii Bibliei aprobate de Biserica Ortodoxă Română