← Înapoi la Psalmii
📖

Psalmii

Capitolul 92

7 versete

1

Domnul a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat; îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere şi S-a încins,

2

Pentru că a întărit lumea care nu se va clinti.

3

Gata este scaunul Tău de atunci, din veac eşti Tu.

4

Ridicat-au râurile, Doamne, ridicat-au râurile glasurile lor,

5

Ridicat-au râurile valurile lor; dar mai mult decât glasul apelor clocotitoare,

6

Mai mult decât zbuciumul neasemuit al mării, minunat este, întru cele înalte, Domnul.

7

Mărturiile Tale s-au adeverit foarte. Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile.

📖 Psalmii 92:7
Textul este conform versiunii Bibliei aprobate de Biserica Ortodoxă Română