← Înapoi la Psalmii
📖

Psalmii

Capitolul 11

8 versete

1

Mântuieşte-mă, Doamne, că a lipsit cel cuvios, că s-a împuţinat adevărul de la fiii oamenilor.

2

Deşertăciuni a grăit fiecare către aproapele său, buze viclene în inimă şi în inimă rele au grăit.

3

Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene şi limba cea plină de mândrie.

4

Pe cei ce au zis: «Cu limba noastră ne vom mări, căci buzele noastre la noi sunt; cine ne este Domn?».

5

Pentru necazul săracilor şi suspinul nenorociţilor, acum Mă voi scula, zice Domnul; le voi aduce lor mântuirea şi le voi vorbi pe faţă.

6

Cuvintele Domnului, cuvinte curate, argint lămurit în foc, curăţat de pământ, curăţat de şapte ori.

7

Tu, Doamne, ne vei păzi şi ne vei feri de neamul acesta în veac.

8

Căci, atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni.

📖 Psalmii 11:8
Textul este conform versiunii Bibliei aprobate de Biserica Ortodoxă Română