← Înapoi la Psalmii
📖

Psalmii

Capitolul 12

6 versete

1

Până când, Doamne, mă vei uita până în sfârşit? Până când vei întoarce fața Ta de la mine?

2

Până când voi grămădi gânduri în sufletul meu, durere în inima mea ziua şi noaptea?

3

Până când se va înălţa vrăjmaşul meu împotriva mea?

4

Caută, auzi-mă, Doamne, Dumnezeul meu, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte,

5

Ca nu cumva să zică vrăjmaşul meu: «Întăritu-m-am asupra lui». Cei ce mă necăjesc se vor bucura de mă voi clătina.

6

Iar eu spre mila Ta am nădăjduit; bucura-se-va inima mea de mântuirea Ta; cânta-voi Domnului, Celui ce mi-a făcut bine şi voi cânta numele Domnului Celui Preaînalt.

📖 Psalmii 12:6
Textul este conform versiunii Bibliei aprobate de Biserica Ortodoxă Română